Tristeţi de toamnă

Tristeţi de toamnă
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de mihai traista [mihaylo ]

2009-08-20 | |

Toamna când încep să simt durerea
Frunzelor, ce se desprind din ram,
Se mai aşterne peste noi tăcerea,
De parcă am fi din spiţa altui neam.
Atunci se nasc în mine perturbaţii,
Resimt regretul celor ce-au plecat
Şi ne veghează de undeva din spaţii,
Pe fiecare pe unde-am călcat.

Atunci mă scald în ploi de lacrimi,
Şi-i invoc pe martiri şi pe sfinţi,
Şi-mi port ţărâna zămislită în patimi
Prin lumea bântuită de arginţi.
Şi cât aş vrea să fiu ulciorul,
De pe umerii fecioarelor divine,
Şi primăveri la rând să renasc zborul
Cocorilor ce mai iernează-n mine.

Şi cât aş vrea să simt culoarea verde,
Şi doldora să fiu de poezie,
Când nimeni nu mai are ce a pierde,
Şi nimeni nu doreşte să mă ştie.
Se mai aşterne chiar şi azi seninul
Şi frunzele se mai despart din ram,
Iar eu mă simt şi azi străinul,
De parcă-aş fi din spiţa altui neam.

Comentariile membrilor:

= Din spiţa altui neam	Bot Eugen [20.Aug.09 14:47]
Mişcătoare aceste versuri - Se mai aşterne peste noi tăcerea, De parcă am fi din spiţa altui neam. În altă ordine de idei, un text cursiv, care se citeşte uşor, ceva mai banalizat discursul pe alocuri. Spre exemplu, aş înlocui în penultima strofă "ploi de lacrimi" cu altceva, e o expresie destul de perimată. Am citit, Bot Eugen

In ajun de ziua crucii

In ajun de ziua crucii
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de mihai traista [mihaylo ]

2007-09-14 | |

ÎN AJUN DE ZIUA CRUCII


La casa amintirii, cu prispa albastră,
Păianjenii ţesură dantelă la fereastă.

Şi poarta şi făntâna de-o veşnicie tac,
De mult nu mai miroase
a cozonaci cu mac

Cum mirosea odată în ajun
de Ziua Crucii.
Tot aşteptând cocorii, îmbâtrăniră nucii.

Unde s-a dus bunicul,
bunica unde-i oare?
De nu primesc nepoţii
în ajun de sărbătoare.

Bunicul nu mai spune
cum se luptau haiducii,
Şi nu-s copţi cozonacii
şi mâine-i Ziua Crucii.

A ruginit şi briciul bunicului în grindă,
Nu-şi mai pune năframa
bunica la oglindă.

De mult nu mai coboară,
împreună pe cărare,
Doar clopotu-i mai cheamă
în zi de sărbătoare.

„Tot aşteptând cocorii, îmbătrâniră nucii” este cel mai frumos vers din poemul În ajun de ziua crucii, scris direct în româneşte de Mihai Traista, un poet care scrie şi publică în ucraineană, limba lui maternă. Teama domniei sale că nu ar fi bine primit de cititorul român este, în parte, îndreptăţită. Gustul, ca şi dezgustul lumii, evoluează, spre tristeţea poeţilor tradiţionalişti, care n-au nici o vină că sunt păstrători ai unei blţndeţi şi nostalgii la care probabil că ne vom întoarce cândva, nu toţi, fireşte, şi nu cu cine ştie ce entuziasm”.

( Constanţa Buzea )

Comentariile membrilor: de pe Agonia

= frumos	Emanuel Albu [14.Sep.07 07:30]
imi place foarte mult textul. atata doar ca mi se pare ca ar fi fost mai puternic mesajul in ultimele 2 versuri daca ai fi inlocuit un singur cuvant, in loc de "Dar clopotu-i mai cheamă" sa si pus "Doar clopotu-i mai cheamă". Toate cele bune
= mda, suna mult mai bine	mihai traista [14.Sep.07 12:44]
multumesc mult, corectez acum.
= Tot aşteptând cocorii, îmbătrâniră nucii.	bogza gheorghe [14.Sep.07 13:25]
Aş vrea sa văd şi eu briciul acela din grindă ....o toamnă melancolică, linistită, ceva de Coşbuc ...... şi mi s-a făcut o poftă de cozonac cu mac făcut la ţară. Poezia ta ar trebui sa fie citită şi în ţintirim la crucea bunicilor tăi, dacă ei nu mai sunt.
= semn...	Petruţ Pârvescu [14.Sep.07 16:00]
Mihai, sensibil si dual, in prag de toamna, poemul tau, chiar, daca, nu s-a desprins prea mult de clasicul tutelar. retin:A ruginit şi briciul bunicului în grindă, cu prietenie,
= Ziua crucii	nicolae tomescu [21.Sep.07 15:47]
Un text care emoţionează. O povestire poetică care aduce amintiri vechi. Te aduce la realitate doar clopotul care-i mai cheamă "în zi de sărbătoare" Aş putea face observaţia că de Ziua Crucii creştinii ortodocşi ţin post. Cozonacii nu-şi au locul. Poate în ajun, dar atunci nu-i sărbătoare. Cu prietenie

Săpânţa - Cimitirul Vesel

Săpânţa - Cimitirul Vesel
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de mihai traista [mihaylo ]

2009-09-10 | |

Motto:

"Sub aceasta cruce grea
Zace biata soacră-mea,
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi cetea ea.
Voi care treceţi pa aici
Încercaţi sa n-o treziţi
Că acasa daca vine
Iară-i cu gura pa mine.
Da aşa eu m-oi purta
Ca-napoi n-a înturna
Stai aicea draga soacră-mea"

(Epitaf de pe o cruce din Săpânţa)


În Cimitirul Vesel, mă plimb printre morminte.
Mă simt legat de moarte foarte strâns.
Niciunde nu se moare atâta de cuminte,
Aici de-o veşnicie mai nimenea n-a plâns.

Orice mormânt din juru-mi îl simt că mi-e aproape.
Şi, parcă, deodată cu timpu-s înfrăţit,
Îmi şoptesc păduri, şi munţi, şi ape,
Aici dorm strămoşii, totuşi, nimeni n-a murit.

Ca-n balada Mioriţei, aici nu se moare,
Ci se cunună doar pământul cu pământ.
Şi clopotul când bate – e o zi de sărbătoare,
În Cimitirul Vesel se veseleşte fiece mormânt.

În Cimitirul Vesel mă plimb printre morminte.
M-a cucerit pământul, făcându-mi legământ,
O umbră se ridică, sa-mi aduc de ea aminte,
De dincolo de vreme, de viaţă şi mormânt.

Balada cioplitorului în piatră

Balada cioplitorului în piatră
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de mihai traista [mihaylo ]

2009-09-22 | |

sculptorului Mihai Borodi

Înfloreşte trandafirul sub dălţile trudite,
Se nasc noi orizonturi sculptate în granit.
Mai nobilă e viţa din porţile cioplite,
De-a lungul căii fără de sfărşit.

Din fruntea-ţi încruntată şi plină de sudoare,
Renasc madone sfinte şi îngeri vestitori.
Azi nimeni nu crede că graiul pietrei doare,
De nu-i cioplită de un sculptor răbdător.

Sărmane cioplitor, suflete hai-hui
Prin anotimpul nimănui,
Doar atunci fruntea ţi-o apleci,
Când simţi căldura pietrei reci.

Ion de Maramures

Ion de Maramures
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de mihai traista [mihaylo ]

2009-09-23 | |

Poetului Ion Petrovai

A înflorit sub Hera, mândru al porţii lemn
În Petrova viaţa curge ca un iureş
Când vorbeşte aspru – un bărbat solemn-
Petrovai Ion - Ion de Maramureş.

Curge lin Vişeul în umbra dimineţii.
Soarele răsare ca un martir pe rug
Răstignind poeme pe altarul vieţii
Se îmbracă-n versuri poetul haiduc.

Trecând pe sub poarta către veşnicie,
Îmbâtat de versul unei primăveri
Ion de Maramureş, mândru ca o ie
Înflorind în poeme dorului de ieri.

LA RĂMAS BUN

de Mihai TRAISTA

„În memoria poetului şi prietenului
meu Mihai Nebeleac”

Era atâta iarnă-n Rona şi în tine
În noaptea-n care tu te-ai stins.
Spune-mi dincolo-i mai bine,
Sau nu mai ai nimic de zis ?…

Rămâi măcar pentru o zi, amice,
La ce atâta grabă pentru drum ?
La vară grâul da –va iar în spice
Tu fă cumva şi vino oarecum.

În viaţa asta tristă şi amară,
Am fost de toate, prieteni şi duşmani,
Dar ne împăcam la o votcă de secară
Şi colindam ca la sfârşit de an.

Eu te-am iertat de mult, bătrâne
Acum e rândul tău ca să-mă ierţi,
Nici mie mult nu-mi mai rămâne
Căci se topeşte ceara sub peceţi.

Era atâta iarna-n Rona şi în tine
În noaptea-n care tu te-ai dus.
Spune-mi: dincolo-i mai bine,
Sau nu mai ai nimic de spus ?...