VALORI CULTURALE UCRAINENE ÎN CONTEXTUL SPIRITUAL AL TARII MARAMUREŞULUI

Mihai TRAISTA

Spre sfărşitul anului 2007, sub egida Centrului de Studii Transilvane a Academiei Române a apărut cartea prof. dr. Ion Petrovai intitulată: „Multiculturalism în Ţara Maramureşului valori culturale ucrainene”. De fapt lucrarea este o parte a tezei sale de doctorat, intitulată: Valori culturale ucrainene în contextul spiritual al Ţării Maramureşului”.
Cartea prefaţată de prof. univ. dr. Onufrie Vinţeler începe cu o scurtă introducere despre Ţara Maramureşului ca zonă multiculturală, continuă cu un capitol dedicat comunităţii ucrainenilor din Ţara Maramureşului:
- Aşezarea ucrainenilor în comitatul Maramureş;
- Incursiune în trecutul învăţământului în limba ucraineană din Maramureşul istoric;
- Cristalizarea şi afirmarea spiritualităţii comunităţii ucrainene din Maramureşul istoric;
- Trepte ale afirmării. Programe şi dezbateri literare. Cuantificări şi recunoşteri ale valorilor.
Capitolul despre personalităţi culturale ucrainene din Ţara Maramureşului prezintă 27 de portrete ale celor mai renumite personalităţi ucrainene din Maramureş. Primul portret prezentat este cel al lui Ivan Brona (1888 – 1945), medic de profesie, devenit general în armata maghiară, asasinat la 57 de ani, undeva lângă Budapesta de bandele teroriste ale timpului. Urmează portretul renumitului dirijor şi profesor de muzică Mihai Mitriniuc (1908 – 1981), apoi portretul poetului, ridicat din neamul huţulilor, Havrelo Clempuş (1910 – 1990) şi de portretele altor personalităţi ucrainene din Maramureş, dar din păcate lista nu este completă, aproape jumătate din portretele personalităţile ucrainene ale Maramureşului lipsesc din această lucrare, însă nicidecum din vina autorului.
Domnul Ion Petrovai spune, despre cartea sa: „Lucrarea de faţă este o treime din teza mea de doctorat şi cuprinde partea consacrată etniei ucrainene în decursul cristalizării ei la nivelul culturii culte şi mă refer la Havrelo Clempuş pe la 1940, când poetul publică la Cernăuţi câteva creaţii într-un almanah ce apărea acolo. După cel de al doilea război mondial, la Sighetu Marmaţiei, care socot că este capitala spirituală a etniei ucrainene din România, s-a constituit o structură de învăţământ serioasă cu dascăli bucovineni. Din rândul absolvenţilor liceului ucrainean şi a şcoli pedagogice s-au ridicat apoi o pleiadă de scriitori, cei care astăzi reprezintă scrisul ucrainean din România. Lucrarea este ilustrată de nişte medalioane, incomplete, bineînţeles perfectibile, dar mai ales sau făcut omisiuni, cu voia mea în sensul că am urmărit să reprezint fiecare categorie sprituală: teologul, juristul, ziaristul, omul de cultură, matematicianul şi celelalte specialităţi ale spaţiului cultural, dar şi din cauza oamenilor, care nu au crezut în mine şi m-au ocolit în a-mi răspunde la chestionarul pe care l-am lansat, pentru a fi completat.
Poate după apariţia acestei lucrări, pentru care aş putea zice, rar a fost aşa un drum lung pentru un atât de mic volum, poate se vor răzgândi, îmi vor oferi date despre activitatea lor şi vor accepta să facă parte din pleiada de valori culturale ucrainene.
Lucrarea se poate utiliza cu succes şi în şcoli, pentru a se ilustra, valorea şi istoricul etniei în spaţiul românesc, care trebuie cunoscute de câtre tineri, de asemenea, poate fi suportul unui curs opţional în facultăţile în care se predă limba ucraineană, pentru a constutuii un punct de plecare într-o investigaţie viitoare.
Eu la Sighet, unde este linie ucraineană, am în plan ca aceste medalioane, care sunt în carte, să le ilustrez cu mici monografii, să fie subiectele unor lucrări de liceenţe şi chiar din acest an, am reuşit săconving o studentă care va face o monografie Havrelo Clempuş. Deci în perioda mai, iunie va fi întregit medalionul facut de mine, de cel puţin 5-10 ori mai mult, încât să fie o minimonografie din viaţa şi activitatea, acestui însemnat om şi creator, în ciuda anumitor neajunsuri la capitolul studiu, dar destinul omului este aşa cum îi este dat, nu cum şi-ar dori el, în acest context, socot, că el merită să fie etalat pe măsura valorii şi contribuţiei sale la dezvoltarea culturii Maramureşului.”
Ion Petrovai s-a născut în 1949 în comuna Petrova, Maramureş, absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, specialitatea limba şi literatura română/limba şi literatura rusă (1975), doctor în filologie (1995), cadru didactic asociat al Colegiului universitar din Sighetu Marmaţiei, aparţinâd Universităţii „Babeş-Bolyai”. Specialist în cultura şi tradiţiile Ţării Maramureşului, în litertatura de expresie ucraineană din România, poet şi publicist, animator cultural, Ion Petrovai este o prezenţă constantă în publicaţii precum Tribuna, Steaua, Echinox, Luceafărul, Familia, Graiul Maramureşului,
Şcoala maramureşeană etc. Autorul al volumului de versuri Pasărea cu ochii în lună (1996) şi a numeroase studii de specialitate, comunicări ştiinţifice, îndeosebi privind valorile culturale maramureşene, tipărite în culegere de profil.

AUREL DAN, UN ÎNGER OCROTITOR AL SATULUI MARAMUREŞAN

Mihai TRAISTA

„Poetul iernilor noastre”, „Un soldat al picturii”, „Profetul picturii”, iată câteva dintre denumiri cu care a fost înnobilat artistul plastic Aurel Dan de câtre mari oameni de cultură şi artă din România. Nu sunt un cunoscător al operei lui Aurel Dan ci doar un admirator al ei, însă eu la-ş numi pe Aurel Dan „Un zeu al artei”. Un zeu care crează şi în acelaşi timp ocroteşte, fereşte din calea dispariţiei, obiceiurile şi portul satului maramureşan. Acel sfânt obicei, al ţăranului maramureşan de-a merge la biserică şi la târg îmbrăcat în hainele create de mâna lui, de o valoare inestimabilă, valoare la care nici cele mai moderne case de moda din lume nu se pot ridica. Nici un creator de modă nu-şi poate compara opera, cu cea a ţăranului maramureşan, cu cea a ţăranului român. De aceia Aurel Dan este un înger ocrotitor, un patron al satului maramureşan, al târgului, al bisericii, al ţăranului. Un vestitor al „evangheliei” obiceiului maramureşan. Atâta vreme cât există oameni ca Aurel Dan, nu avem de ce a ne teme că poteca spre biserica din deal va fi uitată. Atăta vreme cât există oameni ca Aurel Dan, noi întotdeauna vom smţi „vinovat” întorcându-ne spre vatra părintească spre a ne preface în icoane cu fii risipitori, aplecaţi, umili sărutând mâna care ne-a împodobit cu flori „chemeşa” copilariei noastre.

Lui Aurel Dan, i s-au dedicat poezii, i s-au făcut portrete, despre Aurel Dan s-a scris, se scrie, şi se va scrie pentru că Aurel Dan este o legendă vie condamnată la nemurire.

Aurel Dan a vâzut lumina zilei cu 60 de ani în urmă, în ziua de 6 februarie al anului 1946, în localitatea Aspra din Ţara Lăpuşului, judeţul Maramureş. Absolvent al cls. I-IV cu examen, Preluca Nouă 1956; Absolvent al cls. V-VIII cu examen, Copalnic Mănâştiur 1960; Admis în Şcoala Medie de Arte Plastice Cluj, clasele a VIII-IX-X-XI 1960-1964 (întrerupt din motiv de boală); Absolvent al Liceului prin Bacalaureat Lic. Dragoş Vodă Sighetu Marmaţiei 1969; Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” Cluj Napoca 1976-1980. S-a căsătorit în anul 1968, are 3 copii, locuieşte în Rona de Sus. Nu a făcut activitate politică nici înainte, nici după 1989.

Activitate profesională : între 1964-1966 învăţător suplinitor ; 1966-1968 Militar în termen ; 1969-1973 Decorator în reclamă comercială OCL Sighet ; 1973-1976 Decorator în comerţul intercooperatist judeţean ; 1980 – 1996 Profesor de desen-pictură la : Casa Pionerilor Sighetu Marmaţiei, Şcoala cu cls. I-X Rona de Sus,( Coştiui, Rona de Jos ), Şcoala cu cls. I-X Săliştea de Sus, Liceul pedagogic Sighet, Şcoala cu clasele de artă V-VIII Sighet.

Activitate artistică: Fresca în ulei la E.M. Cavnic -1969 ; Fresca „al secco” – Restaurantul „Două Veveriţe” –Lăpuşel – 1975 ; Renovare parţială a picturilor în biserica Rona de Jos – 1975 ;Confecţionarea a 55 răstigniri Protopopiatul Sighet şi altele 1971 -2003; Lucrare cu temă religioasă Icoana de Altar ăn bisericile din Preluca Nouă, Aspre şi Carpen 1964 – 1965, 2000 ; Zgrafitto-(110mp) SCZ-Sighetu Marmaţiei – 1986; Fresca „al secco” la Capela din Rona de Sus - !986; Renovarea picturii lui Livius Bordeaux Palatul Culturii Sighet – 1955 ; „Ritm contratimp” panou fresca –Liceul industrial nr. 1 Sighet 7,5 mp – 1999 ; Zgrafitto- (18 mp) Măn. Ucraineană Rona de Sus -2003.

Expoziţii personale : Între 1965 -1976 expoziţii peronale în Gherla, Tg. Lăpuş, Cavnic, Sighet(2), Vişeu de Sus, Baia Mare (2) şi Cluj ( neprofesionale);1979 –Galeria U.A.P.Baia Mare;

1980-Galeria „Tribuna” Cluj ; 1982 – Galeria U.A.P. Baia Mare ; 1985 – Casa de Cultură Sighetu Marmaţiei ; 1986 – Galeria „Victoria” Braşov ; 1987 – Galeria U.A.P. Baia Mare ; 1989,1992,1993 Muzeul Maramureşan Sighetu Marmaţiei; 1990 Galeria „Casa Mihaly de Apşa” Sighetu Marmaţiei; 1995- Galeria U.A.P. Baia Mare; 1996 – Galeria „trianon” Iaşi ; 1997- Galeria Noua Satu Mare; 1998 Casa de Cultură Baia Sprie şi Şcoala cu clasele I-VIII Rona de Sus; 1998- Centrul Cultural Olandez –Român Utrech Olanda; 2000- Cercul Militar Naţional Bucureşti ; 2000 –Galeria „Frezia” Dej ; 2001- Galeria U.A.P. „Apollo” Bucureşti ; 2002 - -Muzeul Naţional de Artă Cluj Napoca ; 2002 – Galeria U.A.P. Baia Mare; 2003 – Galeria „Milenium” Baia Mare; 2003 –Palatul Culturii Tg. Mureş Galeria U.A.P. ; „003 –Galeria „Helios” Timişoara ; 2004 –Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” Bucureşti; 2005 – Galeria „Rosznai” Sighetu Marmaţiei; 2006 –Centrul de afaceri MILLENNIUM Baia Mare.

Expoziţii şi manifestări expoziţionale de grup sau a U.A.P. Baia Mare : Salonul Naţional al Tineretului Cluj Napoca -1978 ; Expoziţia Naţională a studenţilor Bucureşti -1979 ;Expoziţia Naţională „Agricultura socialistă (…)” – Bucureşti – 1982 ; Expoziţia Naţională U.A.P. Bucureşti – 1985 ; Expoziţia „Voroneţiana” Suceava 1986,1988 ; Expoziţia „ Cântarea României” – Baia Mare, Cluj, Bucureşti 1985, 1987; Expoziţia U.A.P. Baia Mare, la Sala Dalles, Bucureşti -1989 ; Expoziţia „75 de ani de la înfiinţarea Academiei de Arte Ion Andreescu” Cluj – 1996 ; Festivalul ”Lucian Blaga” Alba Iulia – 1996 ; Expoziţia „Eurocarpatica” Przemisl Polonia – 1992, 2000; Târgul internaţional de Arte Vizuale Cotroceni-1999 şi Tetrul Naţional 2003 –Bucureşti ; Bienala „Lascăr Vorel” Piatra Neamţ -1999, 2001 ; Bienala de artă contemporană mondială Barcelona, Spania – 2001 ; Salonul de Grafică – Desen, Arad – 2002,2005 ; Saloanele Moldovei –Bacău, Chişinău -2003,2005 ; Expoziţia „grupul Român”, Bari – Italia-2003 ; Participant la toate expoziţiile organizate de U.P.A. Baia Mare în ţară sau străinătate, 1980 -2005.

Lucrări de pictură sau desene în MUZEE sau colecţi muzeale : Muzeul şi Fundaţia „Lucian Blaga” Alba Iulia şi Sebeş ; Muzeul de Artă Baia Mare ; Muzeul de Artă Modernă Bucureşti şi Sf. Gheoarghe ; Muzeul Naţional de Artă Cluj Napoca ; Muzeul Deltei Tulcea ; Cercul Miltar Naţional Bucureşti;Legaţia Română din Viena ; Colecţia Parlamentului Europei Strasbourg ; Biblioteca Regală Londra; Colecţia Băncii „Ţiriac” ; Colecţia Băncii de Stat- Turcia; Colecţia concernului Renault ; Societatea Greco – Română „IMEDICA” Bucureşti; Societatea „Lascăr Vorel” Piatra NeamŢ etc.

Lucrări de pictură şi desene în colecţii particulare, mari şi mici: Peste 600 de lucrări în ţară şi peste 400 de lucrări în 42 de state ale lumii.

Alte activităţi artistice : Grafică publicitară şi de ziar, coprţi de cărţi, EX-LIBRIS, lucrări publicate în reviste de cultură etc.

Premii: Menţiune la Cântarea României Cluj, cu lucrarea „Procesul Memorandiştilor”,1985 ;Locul IV 2Voroneţiana”, cu lucrarea „În faţa istoriei”, 1988; „Lucian Blaga” premiul festivalului, cu lucrarea „Veşnicia s-a născut la sat”,1996 ; Premiul Uniunii Ucrainenilor din România pentru activitatea complexă în artă, 1998 ; Premiul „Lascăr Vorel” pentru lucrarea „Structura geomorfică”, 1999 ; Diploma de onoare a municipiului Baia Mare, 1999 ; Diploma de EXCELENŢĂ – acordată de Consiliul Local şi Primăria Baia Mare 2005. – Aceasta este cartea de vizită al marelui artist Aurel Dan

„Modesta mea activitate artistică în ultimii 20 de ani am dedicat-o studierii, promovării şi reconsiderării aspectelor variate din lumea satului, în principal al satului maramureşan, singura zonă a Europei mai puţin alterată. Documentare reală au constituit-o drumeţiile prin toată Ţara Lăpuşului, a Maramureşului şi a Oaşului în 1964 şi 1965, apoi misiunea de profesor în Săliştea de Sus, Rona de Sus şi Sighetu Marmaţiei”, mărturiseşte Aurel Dan.

Aurel Dan este cunoscut, apreciat şi iubit de către toţi ucrainenii din Maramureş şi totodată din România, el este un adevărat prieten al al ucrainenilor, un colborator al lor.

Poetul ucrainean Pablo Romaniuc, care şi-a ilustrat coperta culegerii sale de poezii „Clopotele amiezii”cu pictura lui Aurel Dan „Sulul Timpului” şi căruia îi dedică poezia „Spectrele acvarelei” scrie: ”Pictor de talie mondială, Aurel Dan „scrie” şi istoria comunei Rona de Sus încă din clipa în care soarta la adus în Rona de Sus însurându-se cu spirituala ucraineancă - domnişoara Ileana Opriş. Cuvintele sunt de prisos deoarece artistul singur „vorbeşte” despre sine prin opera sa.” Trâind în Rona de Sus, artistul „descrie” în lucrările sale uliţele, cătunele şi viaţa satului ucrainean. Iar pereţii şcolii din localitate sunt împodobiţi cu picturile lui Aurel Dan, ca nişte icoane de mare preţ, mărturisind trecerea artistului prin şcoală. Amprentele artistice al artistului vor dăinuii peste veacuri şi în mănăstirea ucraineană şi capela din Rona de Sus.

În ziua de 6 februarie Aurel Dan a împlinit 60 de ani cu această ocazie la Centrul de Afaceri Millennium din Baia Mare a realizat o expoziţie personală.

Aş dori să închei prin cuvintele lui Valentin Ciucă : „Prin talent şi filosofia de viaţă, prin arta desăvărşită a trecerii de la sfiala unei miniaturi la îndrăzneala unei largi compoziţii, Aurel Dan este ultimul mare pictor român al satului de pretutindeni „

Iar din partea noastră îi dorim „Iz vody ta iz rosy” maestre!

Nichita Stanescu printre cuvinte şi necuvinte

Pablo ROMANIUC

Nichita Stănescu a coborât pe pământul românesc al poeziei ca un înger
al cuvintelor ei.
El a adus cu sine o energie neobişnuită al acelor cuvinte, combinând o nouă schemă poetică, care funcţionează ca un impuls electric între polul plus şi minus, între cuvinte şi necuvinte. Această poezie, pe care este imposibil să o clasifici, referitor la cunoscutele poetici moderniste, fiindcă Stănescu a introdus în forma sa diferite elemente a materiei poetice şi universale: de la problemele metafizice, existenţiale ale fiecărui individ, la, parcă, ruperea coloanei standardelor lingvistice învechite. Pe lângă toate acestea introduceri vizibile, privind forma şi conţinutul, cu care a fost suprasaturat secolul XX, Stănescu lasă în urma sa dreptul la exprimarea liberă a individualităţii poetice. Această nuanţă caracteristică oricărui poet important, obligă cititorul să înmărmurească în faţa comportamentului magic a limbi - în faţa energiei universale a poeziei, ca act al creaţiei.

Poate că, în poezia românească, neluând în considerare nici chiar Aanii totalitarismului, a persistat coexistenţa europeană, legată direct cu capitală culturală a lumii – Paris, cu ceeace se mândrea oraşul în primul sfert al secolului XX. Şi, formal, şi în conţinut, poezia românească se deosebeşte de cea ucraineană a acelei perioade, ceea ce, credem noi, dar,- totuşi, totul este cu mult mai complicat – fiindcă poezia neoficială a Şcolii din Kiev (Vasyl Holoborod’ko, Mykola Vorobyiov sau Viktor Kordun) în mare parte reflectă cam aceleaşi stări poetice cu ale lui Stănescu. Şi, nu numai aceşti poeţi ai anilor 1960 dar şi precedesorii lor – Pavlo Tycyna, Volodymyr Svydzynskhyj şi Bogdan Ygor Antonychy, fiecare în parte, au digerat la timpul său şi cosmogonia, şi mistica, şi panteismul poetic,- elemente, cu care ne întâlnim mai tot timpul în poezia lui Stănescu.

Primul lucru, pe care ni-l popune expozeul poetic al lui Nichita Stănescu,- este libertatea exprimării, această îmbinare, aproape suprarealistă a conştiinţei şi a gândirii, care ies din formule învechite, fantastica scurgere a formei, a obiectelor, a stărilor, a emoţiilor – una în cealaltă, probabil, de aceea în poezie, Stănescu, deseori, se foloseşte de forma cercului, adică de ciclicitatea formată de el, care este forma universului şi a ochiului omenesc, în acelaş timp şi a obiectelor vii şi moarte. Pe altă linie a creării imaginilor, ca material al receptării lumii, apar unele simboluri speciale, codate de către poet. Nu se poate spune că acestea sunt elemente noi, neutilizate până la el de nimeni, dar, formându-şi linia sa în poezie, poetul se străduieşte să se debaraseze de cotidian, sau utilizare verbală obişnuită, formulând o astfel de situaţie poetică în text, când caii, sorii, mâinile, trupurile, îngerii, evangheliştii, iarna, floarea, leoaica, copacii, piatra, cercurile, cuburile, etc în materia vorbită a lui Nichita Stănescu, se transformă în lucruri şi obiecte, căpătând noi sensuri.
Şi, contrar folosirii, în mare parte, a noţiunilor abstracte, poezia lui Stănescu nu pierde în asta, nu pierde din îndrăzneală, nu se retrage de la problemele cotidiene urgente a individiumului, aceste probleme el le observă exclusiv în sfera singurătăţii existenţiale ale omului, iar cea mai mare criză a pierderii dialogului, îmbrăcare în cuvinte şi îmbrăcare în vorbire a lumii şi a cosmosului, Stănescu caută, după părerea mea, în legăturile zdruncinate dintre textul poetic şi receptorii săi.

/ Poetul nu poate fi băut....
.....cum putem noi să crede.... floarea nu are mirosul florii?/de găsit textul…)

Stănescu a fost apostolul modernismului, el se ferea de stereotipuri prin atitudinea sa revoltător-copilărească faţă de lume, de lucruri, faţă de conceptele prestabilite, faţă de stimulenţii culturologici, faţă de subiectele biblice. În poeziile sale se schimbă de foarte multe ori starea şi tempoul exprimării, metaforele nasc una pe cealalaltă, deseori prin metode ciudate, parcă printr-o metodeă dominantă. În fiecare poezie Stănescu stăruie să răscolească toate emoţiile şi simţirile, înrămându-le în scheme ciudate ale vorbirii, rămănând astfel aproape un observator naiv al lumii. Poetul Nichita Stănescu este surprinzător de inventiv în ceea ce priveşte formarea imaginilor, în poeziile sale “inima …iepurii în fugă…,sau “patru evanghelii vom scrie până la toamnă”, sau “…ceea ce este pământean înghite ceeace este ceresc”,astfel de ordin şi atenţie deosebită la metafore şi forme poetice dau dovadă de dominanta emoţională din poezia lui. Este de la sine înţeles, că nodurile acelor metafore, înnodate de Stănescu,
din diferite, şi în acelaşi timp, arhetipuri contradictorii: de la folclorul românesc la răsuciri suprarealiste a grupării bretoniene.

Nichita Stănescu a încercat să desluşească taina şi natura poeziei, incluzând-o într-o formulă despre starea poeticului, care se interpune între cuvinte şi necuvinte. Şi dacă îi urmăm principiile poetice,- atunci, unde-i măsura, care le desparte,- şi din ce se compun cuvintele şi din ce necuvintele? Şi atunci cu ce îşi umplea poeziile, Stănescu – cu cuvinte sau necuvinte? La această întrebare, bineânţeles, nu găsim explicaţie.
Nouă ne-a revenit doar să dăm din umeri, citind poeziile iluzionistului român, a magului, jonglerului limbii române, care în fiecare din poeziile sale ne prezintă aceleaşi număr regal, schimbând culorile cuvintelor, îndemânarea mişcării mâinilor sale, graţiozitatea, cu care el ne demonstrează îndemănarea sa neobişnuită,- în astfel de temă. Ca scrierea versurilor, care s-au desprins din aripa lui de înger.

VASYL MAKHNO
New York, 2008




Traducere, Paul Romaniuc






AURA ÎNGERULUI


…Au trecut deja mai mult de treizeci de atunci când, eu, student la Facultatea de limbi străine al Universităţii din Bucureşti, am îndrăznit să bat la uşa poetului, aducându-i traducerea integrală a cărţii “11 Elegii”…
După aceea au urmat nenumărate întălniri la locuinţa poetului, ce se afla în Piaţa Amzei, unde poetul sau soţia sa – Dora, îmi deschideau uşa după un semn prestabilit: ritmul dansului din Ţara Oaşului – „Hop, ţurai şi ţura!..”, întâlniri pieteneşti cu grupuri de tineri poeţi, cunoştinţe cu personalităţile de seamă a literaturii şi artei contemporane, despre care vom vorbi în alt material, pe baza documentelor, care, ca şi cele susmenţionate, parţial, s-au păstrat, ca să devină o lumină din portretul marelui poet Nichita Stănescu.
Traducerea mea a „11 Elegii şi alte poeme”, în afară de apariţia parţială în literatura ucraineană de specialitate din România şi SUA, până în prezent, nu a mai apărut. Editurile, la care m-am adresat, nu doreau să publice traducerea integral, şi, care,şi, mai departe, stătea, ba în sertarul vreunui „critic”, sau - nu a fost primit spre publicare, motivând aceasta, prin faptul că „în planul editorial al editurii nu există rubrica traducerilor din limba ucraineană”, sau - , din motive financiare. - „Pablo,- spunea de multe orin Nichita, - lasă, vom scoate traducerea pe salarul de învăţătoare a surorii mele...”.
...Dar, poate că asta-i soarta poeziei cu o astfel de valoare universală, cei treizeci de ani de nepublicare a traducerii nu au dăunat, dipotrivă, au apărut între timp noi şi noi variante a traducerii, iar aceasta, cred că vine în interesul traducerii, a literaturii în general.
Nichita Stănescu a fost îngerul meu păzitor, învăţător, prieten, care, probabil, şi de aceeea mi-a dăriut astfel de cuvinte sufleteşti, autografe pe volumele sale „Opere imperfecte”: „Lui Pablo Romaniuc, inima lui Nichita Stănescu”, 1979, sau „The Pablo Nichita’s heart- Tr- day”, pe pagina cărţii , tradusă în limba engleză „Unfinished work”, 1979, sau pe cartea „Carte de citire, carte de iubire”, 1989, şi, pe lângă aceasta mi-a mai dedicat şi o poezie „Către Pablo”...
Deseori, gândindumă la fulgerătoarea trecere a timpului, îmi închipui, cum ar fi arătat poetul Nichita astăzi, în anul 2008, păşind alături cu noi pe caldarămul istoriei, învăţându-ne şi certându-ne cu necuvinte?
Poezia lui Nichita Stănescu este întrupată într-un trup cast, cu spirit dumnezeiesc înlăuntru. Dacă te atingi de el – strigă trupul cast, ocrotindu-şi spiritul, iar la spirit nu ai cum să ajungi, din cauza măreţiei trupului,- de aceea poezia are măreţie, care va dăinui veşnic. Iar, ca să traduci o astfel de măreţie în simţiri şi forme a altei limbi se poate doar prin îmbrăţişarea trupului cu sufletul, cântărindu-i pe balanţa gândului.
Nichita Stănescu a fost un adevărat revoluţionar, fiindcă cu pana sa a înfăptuit o revoluţie în poezia modernă contemporană din România.
El a fost om în trupul îngerului, de aceea, pe unde umbla el, lumina se întoarcea după el, iar în urma lui veneau cohoartele de poeţi tineri, primind şi urmându-i învăţătura.
Trupul lui a fost preluat de timp, în faţa căruia noi trebuie să ne aplecăm cu sfiiciune sufletul, să ne aşezăm la cina cea de taină, numai de el ştiută, să fim cuprinşi de aură, din aureola ochilor lui albaştrii, ca macii din lanul cu secară, ca cerul de vară, tăcut, fără de margini.
El încă a mai fost Ochiul. Iată, deci,- aveţi grijă de irisul Ochiului, păziţi-l – şi veţi fi mântuiţi! Fiindcă el este cununa – aura îngerului.

Pablo Romaniuc