закарпаття

закарпаття
червень 2010

ЗАКАРПАТТЯ

ЗАКАРПАТТЯ
червень 2010

(делятин?..) закарпаття

(делятин?..) закарпаття
червень 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень, 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень, 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
черовень, 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень 2010

коломия, музей писанки.

коломия, музей писанки.
червень 2010.

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень, 2010

коломия,

коломия,
червень 2010

івано франківськ, центр

івано франківськ, центр
червень 2010

шевченківський гай, львів

шевченківський гай, львів
червень, 2010

сад світового українства, румунське деревце

сад світового українства, румунське деревце
червень 2010

сад світового українства, деревце румунії

сад світового українства, деревце румунії
ЧЕРВЕНЬ 2010

сад світового українства. деревце румунії

сад світового українства. деревце румунії
червень, 2010

валентіна, біля деревця канади

валентіна, біля деревця канади
червень 2010

сад світового українства, біля румунського деревця

сад світового українства, біля румунського деревця
м. трайста, п. романюк

сад світового українства

сад світового українства
м. трайста, м. якубовська, п. романюк

сад свтового українства, львів

сад свтового українства, львів
червень, 2010

церква, шевченківський гай, львів

церква, шевченківський гай, львів
червень, 2010

церква, шевченківський гай, львів

церква, шевченківський гай, львів
червень, 2010

львів

львів
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів/ оперний театр

львів/ оперний театр
червень 2010

львів/ оперний театр

львів/ оперний театр
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів/ з уляною та михайлом тимошенками

львів/ з уляною та михайлом тимошенками
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів

львів
червень 2010

конгрес української діаспори

конгрес української діаспори
львів, червень 2010

конгрес української діаспори

конгрес української діаспори
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів/ у спілці письменників

львів/ у спілці письменників
червень 2010

львів/ у спільці письменників

львів/ у спільці письменників
червень 2010

львів/ у спілці письменників

львів/ у спілці письменників
червень 2010

львів/ у спілці письменників

львів/ у спілці письменників
червень2010

львів

львів
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

duminică, 27 septembrie 2009

Om bogat, om sărac

Om bogat, om sărac
proză [ ]
însemnări crestine

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de mihai traista [mihaylo ]

2009-08-29 | |



Lică Zlătaru era cel mai bogat şi cel mai respectat om din oraş. Nu degeaba toată lumea îl numea „boierul”.
Lică era mândru de acest nume, şi ori de câte ori i se adresa cineva cu „boierule” atunci, cu toată zgârcenia sa băga mâna în pungă şi devenea darnic, dâdea de pomană sau împrumuta câţiva lei, celui ce îi cerea…
Ce-i drept, Lică se comporta ca un adevărat boier: pe jos nu umbla niciodată, avea caleaşcă cu vizitiu, iar acum mai nou îşi cumpărase şi un „otomobil” nemţesc. Ba angajă şi şofer cu chipiu cum văzuse el la cinema într-un film englezesc.
În casă avea servitori, nici grija îmbrăcatului şi dezbrăcatului n-o ducea, căci îl îmbrăcau şi dezbrăcau servitorii. Dacă nu i-ar fi fost foame şi grija mâncatului ar fi lăsat pe seama lor.
Ce-i drept îl cam costau toate aceste capricii boiereşti, dar ce să facă dacă lui tare îi mai plăcea să trăiască boiereşte.
„Ei las’ că am de unde, să crape de invidie sărăntocii când trec eu, cu ‚otomobilu’, prin târg!” Se consola Lică. Iar sărăntocii, la care se referea, erau cei mai înstăriţi oameni din oraş, care încercau din răsputeri să se ridice la nivelul lui, dar cine se putea pune cu „boierul”?
Lică moştenise multă avere de la taică-său – bătrânul Alexe Zlătaru, care a fost şiret ca o vulpe şi reuşea să scoată bani din piatră seacă. La fel şi Lică, de altfel, înmulţea banii, pungă după pungă, de nici nu-i mai ştia numărul. Avea mult aur, în monede vechi şi bijuterii, avea şi argint şi diamante şi tot felul de pietre preţioase, o întreagă vistierie. Dar cea mai mare bogăţie erau moşiile cu pământuri bune, cu vii şi livezi roditoare. Avea şi ferme de porci şi vite, turme de oi cu zeci de argaţi, care roboteau de dimineaţă până seara ca să-l îmbogăţească şi mai mult pe Lică, în a cărui pungi curgeau aurul şi banii încât nici nu se mai ostenea să-i socoate.
Avea tot ce-i trebuie şi ce şi-ar fi dorit îşi putea permite să aibă, îşi satisfăcea toate poftele firii pământeşti. Avea şi o nevastă frumoasă ”ca ruptă din soare”, avea şi copii frumoşi, daţi să înveţe carte pe la şcoli înalte. Dar cu toate acestea Lică nu avea pace, nu avea linişte, sufletul îi era zbuciumat şi-l rodea ceva. Dar ce?... Nu ştia.
Nopţile îi erau brăzdate de tot felul de vise şi coşmaruri care de care mai urâte şi mai grele. Se trezea ud leoarcă sau gemea şi urla prin somn până nu-l trezea nevastă-sa Ancuţa. Nici ziua n-o ducea mai bine, căci punea pe el stăpânire o teamă ce i se cuibări în suflet şi n-o mai putea scoate de acolo nicicum.
A umblat şi pe la vrăjitoare şi pe la tot felul de ghicitori şi lecuitori, dar în zadar. Dăduse şi o mulţime de bani pe la mănăstiri, cutreierase toată Moldova, ba se dusese şi până la Argeş şi dărui mulţi bani călugărilor şi popilor ca aceştia să-i alunge neliniştea din suflet, dar degeaba. Ce nu făcuse Lică ca să scape de acest chin?
Încercase şi cu băutură făcând chefuri de pomină, care durau câte trei zile. Ba se arunca în braţele muierilor frumoase şi uşuratice, dar tot degeaba. Neliniştea îi stătea în continuare cuibărită în suflet.
Ce n-ar fi dat Lică ca să aibă pace măcar o zi, măcar o oră, ca de exemplu vecinul său Costea pantofarul. Un amărât ce trăia într-o cocioabă, parcă dinadins pusă lângă palatul său, care avea o droaie de copii și trăiau înghesuiţi ca ştiuleţii-n hambar, murdari şi-n zdrenţe rupte, flămânzi, trăind de azi pe mâine din micul căștig de pantofar.
Costea umbla cu haina ruptă-n coate şi desculţ, dar mândru ca un împărat şi vesel toată ziua cântând ca o privighetoare, de dimineaţa şi până seara. Numai cântări şi imnuri de slavă aduse lui Dumnezeu auzeai din gura lui Costea, de parcă înadins o făcea să-l supere mai tare pe Lică Zlătaru.
— De ce îL lauzi atâta pe Dumnezeu?... Nu vezi că nu îţi dă nimic, mai că mori de foame, umbli desculţ şi gol, dar tot îi dai înainte cu ”Slava lui Dumnezeu!” şi iar ”Slava lui Dumnezeu!” Uite aici la mine, eu las rugăciunea pe seama popilor, iar Dumnezeu îmi dă de nici nu mai pot ţinea socoteală de câte am . Îl lua peste picior pe bietul pantofar.
— Vai jupâne Lică, nici o avere nu se poate măsura cu ceea ce îţi dă Dumnezeu! Îi răspundea Costea „boierului” şi apoi începea să-l imploare pe acesta să mearga la biserică, să se roage și să postească.
Dar Lică Zlătaru o lua repede la picior ca nu cumva să îl vadă lumea că stă la taifas cu calicul de Costea.
Mare of a prins Lică pe Costea, din cauză că acesta deşi era sărac, dar era fericit, pe când el cu atâta bogăţie nu avea pace.
Dar într-o zi lui Lică îi trecu o idee năstruşnică prin cap. ”Costea pantofarul e sărac, nu are cu ce să-şi bată capul şi de aceia e fericit. Ia să-i dau eu puţină bătaie de cap!” Și umplând trei pungi cu bani îi duse lui Costea pantofarul.
— M-am gândit şi m-amă tot gândit, că nu e drept ca lângă un om bogat ca mine să trăiască un om atât de sărac ca tine. Aşa că iată ai aici trei pungi cu bani, cred că-ţi vor ajunge să-ţi ridici o casă cu mai multe odăi şi să cumperi ceva pământ, că azi mâine îţi vei căsători copiii şi nu ai ce să le dai de zestre.
— De, ştiu eu? Răspunse încurcat de situaţie bietul Costea
— I-ai vecine că o să-ţi prindă bine, ş-apoi eu ţi-i dau ca un creştin în numele lui Dumnezeu!
— În numele lui Dumnezeu zici jupâne? Se bucură Costea. Atunci îi iau cu mare bucurie în suflet, că cei drept sunt cam nevoiaş de bani.
— Atunci foloseşte-i vecine cum te-a îndruma Dumnezeu! Zâmbi bucuros Lică că-i reuşi atât de uşor planul ţesut şi Costea pantofarul înghiţise găluşca.
— Dumnezeu să te binecuvânteze jupâne! Îi mulţumi Costea.
Lică se duse mulţumit de buna-i faptă, făcută cu intenţie rea şi parcă dormise mai bine şi mai liniştit în noaptea aceia. Dar dimineaţă fu mai mulţumit de sine, când îl văzu pe Costea pantofarul stând pe prispa casei îngândurat şi trist.
”Ha, ha, ha!” Râse Lică cu bucurie, ”Nu mai cântă imnuri de slavă lui Dumnezeu, să vezi cum este când ai bani şi eşti bogat, atunci poţi fi de toate dar creştin nu prea. Ca să fi creştin trebuie să fii sărac lipit pământului!” Zâmbi Lică şi se îndreptă către casă
liniştit.
Astfel trecuseră vreo trei zile.
Lică era liniştit în ce-l priveşte pe Costea, acesta nu-i mai stătea ca un ghimpe în coaste, de acum avea treaba lui, să aibă grija să investească banii pe care îi primise. „Am făcut treabă bună, nici că-mi pare rău după banii daţi lui Costea”.
Dar culmea! A patra zi, îl trezi un fluierat vesel.
Lui Lică nu-i venea să creadă urechilor. Sărise ca ars din pat şi fugi la geam. Dar ce să vezi? De ce se temea mai tare nu scăpase.
Costea pantofarul, şedea pe prispa casei şi repara un pantof vechi, ba pe deasupra mai şi fluiera una dintre cântările sale preferate spre slava lui Dumnezeu.
Lică văzu negru în faţa ochilor.
Primul gând ce-i veni în minte, fu să coboare şi să îl strângă pe pantofar de gât. Dar când ajunse la acesta se mai calmă şi se prefăcu chiar prietenos:
— Bună dimineaţa vecine!
— Chiar că-i bună jupâne Lică! Răspunse vesel Costea.
— Dar ce faci aici? Se prefăcu Lică, că nici nu îl prea interesează.
— Iată repar un pantof, să-mi pot câştiga pâinea cea de toate zilele. Zâmbi Costea.
— Păi nu ţi-am dat eu bani sa-ţi ajungă pentru o viaţă?...
— Mi-ai dat jupâne, Dumnezeu să te binecuvânteze! Dar nu îi mai am.
— Ce ai făcut cu ei? Eu ţi-am dat să-i investeşti în ceva folositor.
— Aşa am şi făcut jupâne. I-am investit în ceva foarte folositor, mai folositor nici că se putea!
— I-a spune în ce ”atât de folositor” i-ai putut investi?
— I-am împărţit la săraci! Zâmbi vesel Costea.
Lică simţi că îi fuge pământul de sub picioare. De abia se stăpâni să nu se năpustească, cu pumnii, asupra pantofarului, dar până la urmă se stăpâni şi chiar îi zâmbi lui Costea.
— Şi i-a zi de ce i-ai împărţit la săraci? Că mai sărac ca tine nu găseşti în tot oraşul nostru.
— Întotdeauna este cineva mai sărac sau mai bogat decât tine! Răspunse Costea.
— Înţeleaptă vorbă, dar ca să ai atâţia bani în mână şi să-i împarţi la alţii, iar tu să rămâi sărac cum ai fost… nu văd rostul?...
— Ca să vezi jupâne, de abia acum mi-am dat seama câtă dreptate are vechea vorbă că „Banul e ochiul dracului!” La început când m-am văzut cu atâta bănet, pe loc am uitat de Dumnezeu, biserică, rugăciune, cântări şi de cele sfinte. Trei zile la rând, zi noapte m-am gândit ce să fac cu ei, nici nu puteam dormi de parcă eram posedat de un demon. Dar pe urmă mi-am adus aminte că atunci când mi-a dat jupânul bani mi-a spus să-i cheltuiesc cum m-o îndruma Dumnezeu, aşa că pe loc m-am pus pe genunchi şi am cerut, ajutor, iar Dumnezeu mi-a pus pe inimă să-i împart la săraci, şi iată, slava lui Dumnezeu, sunt din nou liniştit şi am pace în suflet.
Lică se uită cu mirare la omul din faţa lui şi înţelesese că acest om are ceva ce el, Lică Zlătaru zis „boierul”, nu o să aibă niciodată, deoarece îi era mai drag traiul boieresc decât Dumnezeu.

Comentariile membrilor:

= O parabolă reuşită
Valeria Haş
[30.Aug.09 01:12]
Dar câte urechi crezi că va ademeni ea dacă ai povesti-o mâine în târg?
Şi câţi dintre cei ce nu o vor scoate pe urechea cealaltă, vor rezista tentaţiei de a te numi naiv? Şi, întrebarea cea mai grea - câţi ar urma pilda parabolei tale?
Ptiu, nah că m-am molipsit de tonul povestirii tale! N-ai şi tu un pic de sânge acolo...nişte unghii pline de carnea sufletului cuiva...nişte colţi rânjiţi...o sinucidere...un praf alb, măcar?!
Mi-am permis să glumesc ptr că am văzut din ce am citit pe pagina ta, că nu-ţi lipseşte simţul umorului.
Mie mi-a plăcut; să sperăm că suntem mai mulţi.

= Valeria
mihai traista
[30.Aug.09 10:36]
Mulțumesc Valeria, de trecere și de comentariu.
Întradevăr e o parabolă pe care am auzit-o și am prelucrat-o, atât cât m-am priceput.

= semn..
Lesenciuc Teodor
[30.Aug.09 11:49]
banul ramane ochiul dracului!

am remarcat prin text elementele de "culoare locala", ele dau realitate si savoare. e un text care se citeste destul de usor si e relativ simplu de empatizat cu personajele; doar ne intalnim cu ele zilnic.

"Primul gând ce-i veni în minte, fu să coboare şi să îl strângă pe pantofar de gât." -- de ce ai pus o virgula acolo? nu e prea necesara..

= Tânărul cel bogat
Poate nu întâmplător acest text a fost postat în ajunul Duminicii a 12-a după Rusalii, când la Sfânta Liturghie a fost citită din Evanghelia după Matei pilda tânărului cel bogat. Prelucrarea e interesantă, iar textul bine scris. Comentariile sunt de prisos.
O mică observație totuși, referitoare la exprimare: în vreo trei sau patru locuri se repetă deranjant o cacofonie, asocierea „Lică că...” sau „Lică ca”. Aceasta poate fi ușor evitată, prin reformulări mai atente.



Niciun comentariu: