закарпаття

закарпаття
червень 2010

ЗАКАРПАТТЯ

ЗАКАРПАТТЯ
червень 2010

(делятин?..) закарпаття

(делятин?..) закарпаття
червень 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень, 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень, 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
черовень, 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень 2010

коломия, музей писанки.

коломия, музей писанки.
червень 2010.

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень, 2010

коломия,

коломия,
червень 2010

івано франківськ, центр

івано франківськ, центр
червень 2010

шевченківський гай, львів

шевченківський гай, львів
червень, 2010

сад світового українства, румунське деревце

сад світового українства, румунське деревце
червень 2010

сад світового українства, деревце румунії

сад світового українства, деревце румунії
ЧЕРВЕНЬ 2010

сад світового українства. деревце румунії

сад світового українства. деревце румунії
червень, 2010

валентіна, біля деревця канади

валентіна, біля деревця канади
червень 2010

сад світового українства, біля румунського деревця

сад світового українства, біля румунського деревця
м. трайста, п. романюк

сад світового українства

сад світового українства
м. трайста, м. якубовська, п. романюк

сад свтового українства, львів

сад свтового українства, львів
червень, 2010

церква, шевченківський гай, львів

церква, шевченківський гай, львів
червень, 2010

церква, шевченківський гай, львів

церква, шевченківський гай, львів
червень, 2010

львів

львів
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів/ оперний театр

львів/ оперний театр
червень 2010

львів/ оперний театр

львів/ оперний театр
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів/ з уляною та михайлом тимошенками

львів/ з уляною та михайлом тимошенками
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів

львів
червень 2010

конгрес української діаспори

конгрес української діаспори
львів, червень 2010

конгрес української діаспори

конгрес української діаспори
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів/ у спілці письменників

львів/ у спілці письменників
червень 2010

львів/ у спільці письменників

львів/ у спільці письменників
червень 2010

львів/ у спілці письменників

львів/ у спілці письменників
червень 2010

львів/ у спілці письменників

львів/ у спілці письменників
червень2010

львів

львів
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

duminică, 27 septembrie 2009

”Suflet de hutul” - o conexiune între două planuri social istorice

”Suflet de hutul” - o conexiune între două planuri social istorice
personale [ ]
Critica literara

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Prof. dr. Ioan Rebușapcă

2009-09-11 | |






Maramureşul istoric, ţinut arhaic care, în ciuda tuturor schimbărilor impuse, şi-a păstrat neştirbită originalitatea, trăind într-o interesantă conexiune dintre două planuri social-istorice – planul tradiţional, trăit zi cu zi, cel mai important şi resimţit la tot pasul, în toate faptele şi gândurile maramureşenilor, adânc înrădăcinat în miturile străvechi, încărcat cu credinţe populare moştenite din strămoşi, cu propria-i înţelepciune şi filosofie despre viaţă, şi planul contemporan, marcat de pragmatism, ce corespunde noilor norme de viaţă, sau, mai bine zis, de faptele şi lupta oamenilor pentru supravieţuire, conform noilor condiţii impuse de o „Europă fără frontiere”.
Lunga convieţuire a maramureşenilor în locuri stabile şi compacte a contribuit la elaborarea şi instituirea propriilor reguli de comportament, în deplină armonie cu legile nescrise ale naturii, cu propriile canoane psihologice, de vorbire şi altele, înţelese şi exprimate de fiecare individ în felul său.
E de la sine înţeles că pentru scriitorul Mihaylo Traista, născut în ţinutul mitic al Maramureşului istoric, testamentul de suflet moştenit din moşi- strămoşi este lucrul cel mai drag şi poate deveni etalon existenţial. Ba mai mult, stăpânind experienţa vieţii, dar şi cunoscând operele literaturii universale, autorul are posibilitatea de a percepe lumea delimitând cert ceea ce a moştenit de tot ceea ce îi este contemporan. Tocmai datorită acestei delimitări el poate descrie atât de strălucitor personajele şi acţiunile cărţilor sale. Iar acesta nu e lucru puţin, dimpotrivă, e un blazon artistic al creaţiei sale literare, care nu transcrie (nu copiază) viaţa, ci o reconstituie artistic.
Cu excepţia nuvelei „Romanul nescris” şi a povestirii „Fericirea unei mame nefericite” (amândouă descriu pribegirea unor tinere mame ucrainence prin Italia în căutarea unui loc de muncă), celelalte creaţii cuprinse în culegerea de proză scurtă „Suflet de huţul (Editura RCR Editorial, Bucureşti, 2008), descriu problemele cotidiene ale satului maramureşean, care s-ar putea localiza topografic (alt indiciu artistic) pe undeva prin apropierea unor localităţi autentice indicate de către autor, ca Tribuşanca, Valea Vişeului, oraşul Sighetu Marmaţiei, oraşul îndepărtat Satu Mare (Sătmar), satul Coştiui. Foarte rar este pomenit satul natal al autorului, Rona de Sus, în schimb foarte des, aproape poetic, este descris râul Ronişoara, care curge prin mijlocul satului, şi cumva, ai zice întâmplător, sunt introduşi în desfăşurarea creaţiei autentice feciorii din Rona.
În mai toate nuvelele sale, Myhailo Traista descrie cu măiestrie de artist frumuseţea satului. Însă nu a satului contemporan, familiar nouă, ci a satului tradiţional, cum apărea el, prin anii dintre cele două războaie mondiale, când în viaţa rurală, paralel cu „stingerea” tradiţionalului, se năşteau natural, sau impuse cu forţa, „noi obiceiuri”. Tradiţionalismul satului ucrainean din Maramureş, descris de autor, reiese în primul rând din „aşezarea” lui într-o lume în care realul se împleteşte cu miticul. La fel ca şi strămoşii lor, maramureşenii încă se mai confruntă, din când în când, cu acea enigmatică fiinţă mitică numită Moroi, care îi duce prin locuri nepopulate de oameni; satul mai este, încă, bântuit şi de sufletele copiilor morţi nebotezaţi, şi care, prefăcându-se în pisoi sau în căţei, îl sperie pe trecătorul de după miezul nopţii, pe care paşii îl duc (la fel ca pe Andrei Kukyl din nuvela „Răzbunarea tatălui”), pe dealul pătimirii, Kadasov, ca pe o Golgotă parcă; oamenii mai cred în puterea vrăjitoarelor şi deseori le cer ajutorul.
În paralel cu miticul, în alcătuirea satului maramureşean mai intră şi personaje desprinse parcă din balade şi legende. Oricând, ca din întâmplare, poţi întâlni un haiduc, urmaş al legendarului Pintea, care-i apără pe cei oropsiţi.
În altă ordine de idei, tradiţionalismul satului se distinge prin acţiunile a două din principalele sale instituţii – biserica şi, bineînţeles, cârciuma. Ultima dintre ele, la fel ca în majoritatea satelor din nordul României, la fel ca şi-n opera lui Liviu Rebreanu, dealtfel, care, de regulă, aparţinea evreului şiret, era instituţia în care se rezolvau mai toate problemele: se luau principalele hotărâri, se încheiau contracte (se bătea palma) şi, nu de puţine ori, era locul de răfuială al ţăranilor. Astăzi, puţini evrei mai trăiesc prin satele maramureşene, „cârciumile” s-au transformat în „Bufete” şi „Baruri” şi aparţin creştinilor, pierzându-şi pentru totdeauna atracţia şi farmecul de altădată.
Şi în satul maramureşean domină „legea pământului”, care hotărăşte soarta oamenilor, împărţindu-i în bogătaşi, în gospodari de rând cu pământ şi vite, şi în oameni care nu au nimic. Aceştia din urmă îi slugăresc pe primii şi anume lor autorul le dedică multe pagini, care impresionează şi emoţionează până la durere, pagini în care se resimte armonia cu nuanţele unor Liviu Rebreanu, Marin Preda, Marko Vovciok, Myhailo Koţiubenskyi şi ale altor clasici.
Personajele lui Mihaylo Traista aparţin, în mare măsură, satului tradiţional, cu caractere puternice, renăscute parcă din legendele haiducilor şi ale hoţilor de cai, oameni care pun mare preţ pe onoare şi cinste, niciodată nu umblă cu jumătăţi de măsură, pedepsind fără cruţare nedreptatea.
Poate pe bună dreptate, unul dintre scriitorii noştri a denumit creaţiile literare pe tematica trecutului, „întâmplări trăite”, deoarece acestea se prezintă ca nişte semilegende, care descriu întâmplări trăite de un om care devine eroul povestirii. Însă creaţiile literare a lui Myhailo Traista nu ne pot crea o asemenea impresie, deoarece la baza lor se află ficţiunea artistică. Culegerea de proză „Suflet de huţul” aste o adevărată paletă de izvoare creative. Acţiunea este prezentată în cele mai diverse modalităţi artistice: confesiune lirică („Romanul nescris”), poezie în proză („Suflet de huţul”), scenariu de film („Răzbunarea tatălui”), povestire poliţistă („Aproapelui, cu ură”) povestire cu happy end („Dumnezeu nu bate cu biciul, schiţă umoristică („Prunele uscate”) etc.
Provenind din aceeaşi localitate mitică a Maramureşului istoric, Rona de Sus, ca şi Ivan Fedyko, Myhailo Nebeleac, şi Pablo Romaniuc, Myhailo Traista e influenţat de operele acestor şi altor scriitori ucraineni, dar şi români, se alătură lor, însă tinde, şi mie mi se pare că a început deja, lăudabil, să se arate „pe sine însuşi”. Intriga operelor sale se află aproape întotdeauna la limita tragicului şi misteriosului, pentru ca mai departe, prin tehnica sugestiei, autorul să mărească la maximum încordarea şi suspansul cititorului. „Târziu, după miezul nopţii, pe cărăruie urcau două umbre. Prima părea că o trage cu putere după ea pe cea de-a doua, care se opintea din răsputeri, nevrând să urce pe culmea dealului” („Răzbunarea tatălui”)
Acţiunea povestirilor lui Mihaylo Traista se derulează cu încetinitorul, „copleşită” de emoţii, parcă înadins „comprimată” ca să poată reda cât mai simţitor tensiunea maximă a creaţiei literare, ce se „descarcă” prin descrierea comportamentului necompromis, natural şi expresionist al eroilor care, aproape fără nici o introspecţie, acţionează conform propriei lor psihologii de ţărani revoltaţi şi haiduci, după care se aşterne „liniştea”: doar în sufletul cititorului mai clocoteşte suspansul creat de lectură...

Niciun comentariu: