закарпаття

закарпаття
червень 2010

ЗАКАРПАТТЯ

ЗАКАРПАТТЯ
червень 2010

(делятин?..) закарпаття

(делятин?..) закарпаття
червень 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень, 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень, 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
черовень, 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень 2010

коломия, музей писанки.

коломия, музей писанки.
червень 2010.

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень 2010

коломия, музей писанки

коломия, музей писанки
червень, 2010

коломия,

коломия,
червень 2010

івано франківськ, центр

івано франківськ, центр
червень 2010

шевченківський гай, львів

шевченківський гай, львів
червень, 2010

сад світового українства, румунське деревце

сад світового українства, румунське деревце
червень 2010

сад світового українства, деревце румунії

сад світового українства, деревце румунії
ЧЕРВЕНЬ 2010

сад світового українства. деревце румунії

сад світового українства. деревце румунії
червень, 2010

валентіна, біля деревця канади

валентіна, біля деревця канади
червень 2010

сад світового українства, біля румунського деревця

сад світового українства, біля румунського деревця
м. трайста, п. романюк

сад світового українства

сад світового українства
м. трайста, м. якубовська, п. романюк

сад свтового українства, львів

сад свтового українства, львів
червень, 2010

церква, шевченківський гай, львів

церква, шевченківський гай, львів
червень, 2010

церква, шевченківський гай, львів

церква, шевченківський гай, львів
червень, 2010

львів

львів
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів/ оперний театр

львів/ оперний театр
червень 2010

львів/ оперний театр

львів/ оперний театр
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів/ з уляною та михайлом тимошенками

львів/ з уляною та михайлом тимошенками
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів

львів
червень 2010

конгрес української діаспори

конгрес української діаспори
львів, червень 2010

конгрес української діаспори

конгрес української діаспори
червень 2010

львів

львів
червень 2010

львів/ у спілці письменників

львів/ у спілці письменників
червень 2010

львів/ у спільці письменників

львів/ у спільці письменників
червень 2010

львів/ у спілці письменників

львів/ у спілці письменників
червень 2010

львів/ у спілці письменників

львів/ у спілці письменників
червень2010

львів

львів
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

львів/ винники/ мотель русалка

львів/ винники/ мотель русалка
червень 2010

duminică, 27 septembrie 2009

Tovarăşa Paraska

Amintiri din epoca de mămăligă
proză [ ]
Tovarăşa Paraska

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de mihai traista [mihaylo ]

2008-01-10 | |



De tovarăşa Paraska se fereau toţi oamenii din sat. Fugeau să nu se întâlnească cu ea, precum fuge necuratul de tămâie. Toată lumea, de la copii mici până la oamenii-n vârstă, o ocoleau făcând semnul sfintei cruci, şoptind „Tatăl nostru" şi scuipând în sân. Oricine a avut de-a face o singură dată cu ea, acela sigur n-o va uita toată viaţa lui, ci îi va sfătui pe toţi, să nu aibă nici o legătură, fie bună fie rea, cu Paraska.
În primul rând, Paraska era membru al Partidului Comunist Român, însă nu aşa de ochii lumii, cum era Mihaylo Reti, sau Bogdan Kakaylo, care au devenit membrii PCR, după ce s-au întors de pe front: Reti fără un picior iar Kakaylo fără o mână. Amândoi participau la şedinţele de partid, plăteau cotizaţia lunară şi atât!.. Nu, tovarăşa Paraska, nu a fost o astfel de comunistă, ea a fost o comunistă înrăită, o comunistă din cap până-n picioare: în venele ei curgea acel „roşu" sânge comunist, inima ei bătea în ritmul comunist, ea respira comunismul.
„Partidul Comunist, conduce paşii noştri rătăciţi!...Fără Partidul Comunist, noi nu valorăm nici cât o ceapă degerată, fără Partidul Comunist ne-am zbate, cu toţi, ca peştele pe uscat şi am pieri!.." - explica tovarăşa Paraska, oricui, pe cine întâlnea pe stradă. Oamenii se fereau să nu se întâlnească cu ea, ca să nu fie nevoiţi să-şi spurce urechile cu predicile ei comuniste însă, stând la coadă după pâine sau după petrol lampant nu aveau ce face, erau nevoiţi să asculte cu mare atenţie, cu foarte mare teamă şi cu o ură de nedescris în suflet, prorociile tovarăşei Paraska despre viitorul strălucit al Partidului Comunist şi s-o aprobe dând din cap precum gâscanii, că are dreptate. A nu asculta ce zice mătuşa Paraska, era tot una cu a vorbi ceva rău împotriva partidului. Cel care ar fi îndrăznit să n-o asculte cu atenţie, era pe loc categorisit de către tovarăşa Paraska, duşman al Partidului Comunist Român.
„Ferască-l Dumnezeu, pe acel om!.."- îşi făceau cruce cu limba, speriaţi, să nu observe mătuşa, bieţii oameni. „Asemenea om mai bine şi-ar lega o piatră de gât şi s-ar arunca în lacul Coştiuilui!"
În al doilea rând, de mătuşa Paraska, se temeau oamenii şi din cauză că nu credea în Maica Domnului, nici în Fiul lui Dumnezeu şi nici chiar în Creatorul cerului şi al pământului – Sfântul Dumnezeu Tatăl. Şi ca să-şi demonstreze necredinţa, păgâna Paraska scuipa pe Sfânta Răstignire a Domnului nostru Isus.
„Trăznite-ar Sfântul Dumnezeu, din înaltul cerului!" şopteau paralizaţi de spaimă bieţii creştini.
„L-a văzut cineva, vreodată pe Dumnezeu?.. Nu L-a văzut nimeni, pentru că nu există!.." blasfemia Paraska, iar celor prezenţi li se oprea inima-n loc de spaimă.
„Pe Dumnezeu L-au inventat preoţii!... L-au scormonit de sub unghie, ca să aibă cu ce speria lumea ce băjbâie prin întuneric." - striga Paraska, completând discursurile sale cu câteva citate din operele lui Marx, Engels şi Lenin, pe care le-a memorat ca să vadă „prostimea creştină" cât de mult i-a iluminat mintea Partidul Comunist.
Singura care nu se temea de tovarăşa Paraska, era bătrâna Haficka. Aceasta unde o întâlnea o scuipa şi o blestema: „Conduce-te-ar partidul tău „comonist" la dracu-n praznic, dar-ar sfântul Dumnezeu să-ţi putrezească oasele în groapa Pereslopului iar sufletul să-ţi ardă-n focul veşnic al iadului. Mira-s-ar lumea de capu-ţi „comonist"!... striga din răsputeri Haficka şi căzând în genunchi lua Sfânta Cruce şi săruta sfântul pământ care „ne hrăneşte pre noi păcătoşii şi o suportă pe „bezbojniţa" * de Paraska. „Bătu-te-ar!..." - începea s-o blesteme, cu o listă lungă de sfinţi, proroci, apostoli şi mucenici, aşezaţi în ordinea alfabetică, începând cu patriarhul Avraam şi terminând cu sfântul Zebedeu, tatăl fiilor tunetului, după care începea să invoce, ca să cadă asupra capului păgânei, toate toioagurile sfinţilor, toate săbiile de foc ale serafimilor, clopoţelul de aur cu care cheamă Sfântul Dumnezeu îngerii la cină, ba chiar şi grebla cu care sfinţii îngeri adună dimineaţa stelele de pe sfintele ceruri. După aceea, bătrâna Haficka trecea la altă categorie de blesteme, invocând toate forţele văzute şi nevăzute ale iadului, începând de la Scaraoţchi până la ultimul slujitor al împărăţiei întunericului. Cu toţii erau invitaţi s-o pedepsească pe „leorva comonistă". Tot fumul şi flăcările iadului, toate cazanele umplute cu catran şi smoală, toate furcile şi coarnele diavolilor cădeau pe capul „procletei"**. Lumea nu mai putea de bucurie când se nimerea ca Haficka s-o întălnescă pe tovarăşa Paraskca.
Ce n-ar fi dat, biata Paraska, ca să se răzbune pe Haficka, pentru toate obidele, batjocurile şi blestemele răbdate. Ce-i drept, a încercat ea să se răzbune, a reclamat-o şi la partid, şi la miliţie, a dat-o şi în judecată la împăciuirea locală, a declarat-o în câteva rânduri duşman al Partidului Comunist şi al poporului la şedinţele de partid, dar în zadar… Nimeni nu vroia s-o pedepsească pe „răzvrătita" de Haficka. Niciunul din tovarăşi nu i-a luat, măcar o dată, o singură dată apărarea, în faţa bătrânei. Nici tovarăşul şef de post, plutonierul adjutant Fedia Caşcavaliuk, nici tovarăşul secretar al organizaţiei comunale de partid Mitea Capustaniuk nu vroiau s-o pedepsească pe baba Haficka, pe care tot satul o iubea pentru curajul şi isteţimea ei.
Haficika şi-a dovedit curajul şi isteţimea, încă de pe vremea când au intrat ruşii în sat şi au agăţat portretul lui „batiuşka" Stalin pe peretele din faţă, al Sfatului Popular.
„Spune-mi, rog-te fain domnucule copitan, cine-i aiesta sfânt, din sfânta „zobrajenie?"*** -făcându-şi Sfânta Cruce şi împreunând mâinile ca pentru rugăciune, a întrebat Haficika, pe unul dintre ofiţerii ruşi, ce se plimba ţanţoş, prin faţa primăriei.
„Mamaşa eta este Iosif Visarionovici Stalin, care gonit din ţara voastră pe neamţ rău!" răspunse mândru ofiţerul sovietic.
„Sfânt, sfânt, sfânt eşti tu Iosipe şi cum naiba te mai cheamă, care ai alungat neamţii din ţara noastră, acum milueşte-ne pre noi încă odată şi alungă-i şi pe ruşii care ne pustiesc ţara, ca lăcustele Eghipetul!..." întindea Haficka mâinele împreunate spre portretul lui Stalin.
„Starostele"**** satului, care a auzit întâmplător, rugăciunile femeii, s-a făcut mai alb decât varul, iar ofiţerul rus s-a holbat la ea ca viţelul la poarta nouă, a scuipat furios şi s-a dus de la bătrâna scărpinându-şi ceafa.
Degeaba i-a ameninţat tovarăşa Paraska, ba pe şeful de post, ba pe secretarul de partid, că va face plângere împotriva lor, la tovarăşii de la judeţ, dacă n-o pedepsesc pe baba Haficka, însă nici unul dintre ei n-a luat nici o măsură împotriva bătrânei. Atunci, Paraska a hotărât să-i înveţe minte pe tovarăşii care degeaba mănâncă pâinea Partidului Comunist, şi nu iau nici o măsură împotriva duşmanilor poporului şi a început să-i critice ba pe unul, ba pe altul la şedinţele de partid, că nu-şi fac datoria faţă de partid, căci sub nasul lor, pe toate izvoarele şi părâiaşele, se fierbe horinca şi se taie viţeii mai ceva, cum tăia Irod prunci la Betleem.
Atât tovarăşul Caşcavaliuk cât şi tovarăşul Capustaniuk, ştiau foarte bine ce se fierbe şi ce se taie în sat, căci din acel fiert şi tăiat, cam un sfert intra în burţile lor mari şi rotunde, ca de muieri gravide, de aceea amăndoi strângeau, nevinovat din umeri, prefăcându-se că nu au habar despre ce vorbeşte tovarăşa Paraska.
Văzând că nici de această dată tovarăşii nu iau nici o măsură împotiva babei Haficka, Paraska a trimis căteva „rapoarte" tovarăşilor de la judeţ, care şi-au aplecat urechea la plângerile ei, au trimis o comisie la faţa locului şi i-au schimbat pe „obdielarii de tovarăşi" în altă localitate punând în locul lor doi tovarăşi de nădejde care ascultau orbeşte de tovarăşa Paraska, amendând pe toţi aceia, pe care ea avea necaz. Pentru oamenii din sat au venit vremuri amar de grele.
Numai pe bătrâna Haficka nu s-a putut răzbuna Paraska, deoarece aceasta, isteaţă cum a fost întraga-i viaţă, repejor a tulit-o în lumea drepţilor, însă nu înainte de a o mai „blagoslovi"***** odată pe „bezbojniţa de comonistă" şi în semn de mare respect pentru ea, s-a pleznit de trei ori peste fundul gol, pe care l-a dezvelit pentru ochii tovarăşei.
„Acum Haficka stă în faţa Dreptului Dumnezeu şi-i povesteşte toate mârşăviile şi toate faptele tale murdare pe care le-ai săvârşit nemernico!..." i-a spus, rupt în buză Hreţyko Pipika, întâlnindu-se cu Paraska, beat criţă.
„Las' că-ţi arăt eu ţie!... O să te satur eu de Dumnezeu!.. l-a ameninţat Paraska pe Hreţyco.
A doua zi după ce s-a trezit din beţie, Hreţyco se văita şi se căia, de cele spuse, dar ce mai putea face?... Vorbele n-ai cum să le mai întorci. Ştia el bine că Paraska n-o să-l ierte, ci se va răzbuna crunt, dar până la urmă s-a împăcat cu gândul şi aştepta în ficare zi să-şi ispăşescă pedeapsa. Mult nu i-a trebuit să aştepte, căci într-o noapte Paraska l-a mirosit că fierbe horinca, în pârâul de la capătul grădinii.
Nu s-au ivit bine zorii şi Paraska deja bătea, cu zarvă multă la uşa şefului de post, de parcă năvăliseră peste sat tătarii.
- Ce s-a întămplat?... – întrebă speriat şeful de post, frecându-şi ochii.
- Veniţi repede tovarăşe, căci vecinul meu Hreţyco Pipika, acest duşman al Partidului Comunist, toată noaptea a fiert horinca! – a raportat Paraska frecându-şi mâinile de bucurie.
- Trebuia să mă anunţaţi mai repede, acum până ajungem, poate să ştergă toate urmele şi n-o să avem dovezi!.. – i-a reproşat tovarăşei şeful de post.
- Nu vă faceţi probleme tovarăşe, eu am văzut în ce loc a ascuns damigenele cu horincă, îmbrăcaţi-vă repejor, eu până atunci fug să-l trezesc pe tovarăşul secretar de partid!...-a rostit pe nerăsuflate Paraska.
Mergând spre casa lui Hreţyko Paraska le-a povestit tovarăşilor cum a văzut cu ochii ei pe acesta îngropând două damigene pline cu horincă, pe care a fiert-o toată noaptea, sub doi meri, chiar în mijlocul grădinii lângă claia de fân.
Şeful de post, la început, numai aşa „de ochi lumii" a început să caute prin casă, apoi a cotrobăit şi prin şură pe urmă şi-a băgat mâna şi prin căpiţele de fân până a ajuns la cei doi meri indicaţi de tovarăşa Paraska.
- I-a adu mătăluţă cetăţene Pipika o cazma şi sapă sub acest măr!... – i-a poruncit, zămbind cu gura până la urechi, şeful de post lui Hreţyko.
Hreţyko îndată aduse cazmaua şi începu să sape cu mare grijă de parcă căuta cine ştie ce comoară preţioasă, până a scos din gropă o damigeană de zece litri. Şeful de post înhaţă damigeana şi-l privi pe Hreţyko, care rânjea la el dezvelindu-şi dantura cariată.
- Îţi arde de râs banditule!.. Habar nu ai cum o să râzi tu la urmă!... – l-a ameninţat şeful de post.
- Ba eu cred că am habar…
- Gura imbecilule!... Cum îţi permiţi să vorbeşti aşa cu tovarăşul şef de post?!... – a zbierat secretarul de partid. – Ia sapă repede şi sub mărul acesta!..
Hreţyko a început să sape şi sub celălalt măr, de sub care a scos încă o damigenă de zece litri. Paraska, ascunsă după gardul viu chicotea de bucurie.
- Aşa... Iar acum, după ce avem corpul delict, mătăluţă cetăţene Pipika eşti arestat şi o să mergi cu noi! – spuse cu o mare satisfacţie în glas şeful de post.
- Tulai Doamne, da ce am făcut de vreţi să mă legaţi ! – zâmbi fericit Hreţyko, de parcă tocmai primise vestea că a câştigat la loterie.
- Ia numai fă pe prostul!... Toată noaptea ai fiert horinca şi asta-i interzis de lege.
- Poate am fiert, poate nu am fiert… dar fără dovezi nu mă puteţi aresta! – spuse cu îndrăzneală Hreţyko zâmbind şi mai tare.
- Ia te uită ce deştept eşti!... Păi damigenele acestea ce sunt, nu sunt dovezi?... Mai mari dovezi nici nu-mi trebuie pentru a te aresta! – strigă enervat şeful de post.
- Şi ce lege, mă rog, vă dă dreptul să arestaţi oamenii pentru că ţin apa în damigene?... – îl pufni râsul pe Hreţyko.
- Ce tot îndrugi acolo, crezi că eu n-o să gust din damigene?...
- Gustaţi sănătos şi o să vă convingeţi că damigenele sunt pline cu apă! – continuă să zămbescă şiret Hreţyko.
Şeful de post a gustat din ambele damigene şi l-a privit mirat pe Hreţyko, cum l-au privit evreii din Cana Galileii pe Domnul Isus transformând apa în vin.
- Tovarăşe secretar ori mi se pare mie, ori damigenele sunt într-adevăr pline cu apă… gustaţi vă rog şi dumneavoastră!...
- E apă tovarăşe, apă chioară! – spuse convins secretarul de partid.
- Ce v-am spus eu?... Iar dumneavoastră nici una, nici două mă arestaţi!.. – ia reproşat Hreţyko.
- Naiba să te ia cetăţene Pipika!... Dar ia spune mătăluţă, de ce ai îngropat damigenele sub aceşti pomi?
- Aceşti doi meri, i-a sădit taică-meu, iartă-i Domne, păcatele!.. – şi-a făcut Hreţyko semnul crucii. Tare bun om a mai fost, se mai întorcea acasă, din când în când, beat ca un porc, dar…
- Ia nu-mi mai îndruga tu mie verzi şi uscate, ci explică-mi pe scurt, de ce ai îngropat damigenele sub aceşti meri?- aproape strigă, nervos şeful de post.
- Tocmai asta vreu să vă explic. Taică-meu a adus aceşti meri, pe jos tocmai din Sarasău, că pe aicea nu prea erau pe atunci…
- Naiba să te ia, împreună cu tatăl tău şi cu merii voştri, mie spune-mi scurt şi la obiect de ce ai îngropat aceste damigene umplute cu apă !...
- Păi taică-meu, să-l ierte Sfântul Dumnezeu…
- Arde-la-r focul iadului, pe tac-tu şi pe tine împreună cu el! – îşi pierdu răbdarea tovarăşa Paraska, ascunsă după gardul viu.
- Înainte de a muri, - continuă Hreţyko, - m-a pus să jur cu mâna pe Sfânta Evanghelie, că apa în care o să-i scald trupul neînsufleţit o s-o pun în două damigene pe care am să-le îngrop sub aceşti meri aduşi de el tocmai din Sarasău. Ce era să fac? Trebuia să-l acult pe taica, căci tare bun om a mai fost, cu toate că se mai îmbăta ca un porc – ba îl lăuda, ba îl vorbea de rău, Hreţyko, pe răposatul său tată.
Dar cine să-l mai asculte?... Amândoi tovarăşi, alergau ţinându-se de burtă şi vărsând de le ieşeau ochii din orbite.
Chiar în acea zi, şeful de post şi secretarul de partid, au fost internaţi la spital, amândoi bolnavi de hepatită.
După ce s-au externat, nici în ruptul capului nu au vrut să se mai întoarcă înapoi în satul tovarăşei Paraska, pe care a exclus-o Partidul Comunist din rândurile sale.
Cât despre Hreţyko Pipika, mai fierbe şi acum horinca, dar tot pe ascuns să nu-l vadă Paraska, cu toate că nu mai e interzis… cine ştie, „vrăjitoarea de Paraska e în stare de orice!..."

* bezbojniţa = femeie fără Dumnezeu

** procletă = blestemată

*** zobrajenie = icoană

**** starostele = primarul

***** blagoslovi = binecuvânta

Niciun comentariu: